Doar zece zile
DOAR ZECE ZILE
Poporul stă în rugă, un timp noi am promis,
E timpul rugăciunii, pe liste ne-am înscris,
Ne vom ruga întruna, în lanț de rugăciune,
Sunt zece zile, Tată, de sfântă plecăciune.
Nu avem nici un merit să stăm în rugăciune,
Dar apelăm la Tine, căci harul e minune,
Suntem sub harul Tău și suntem protejați,
De aceea-n rugăciune stăm zilnic ancorați.
Venim uniți ca unul și cerem Duhul sfânt,
Vrem ploaia Ta târzie să vină pe pământ,
Vrem mântuirea Ta și o primim cadou,
Vrem să trăim cu Tine și pe pământul nou.
Strigăm, ca alergarea să nu ne fie-n van,
Noi știm că lupta noastră e cu-n aprig dușman,
Se luptă disperat, el știe, e învins,
A fost învins la cruce, noi știm, așa e scris.
Venim uniți în rugă, trăim în libertate,
Ajută-ne să fim și liberi de păcate,
Să alungăm mândria și toată răutatea
Și să trăim cu Tine, căci Tu ești libertatea.
Suntem poporul Tău, murdar și chiar spurcat,
Cunoaștem legea, Tată, ades am încălcat,
Poruncile ce-s scrise în inimi le purtăm,
Dar zilnic, noi prin fapte și gânduri le călcăm.
E timpul de pe urmă și stăm în așteptare,
Ajută-ne să facem în via Ta lucrare,
E timpul potrivit pentru a semăna,
Să semănăm Cuvântul, oriunde vom umbla.
Să fim lumini și faruri prin tot ce noi trăim,
Ajută-ne, din suflet, noi vrem să ne trezim,
Am adormit, se pare, în lunga așteptare,
Poporul Tău trezește-l, e timpul de lucrare.
Trimite colportori și ai Tăi misionari,
Trimite să lucreze, oameni vizionari,
Să nu mai stăm lejeri, de Tine să vorbim,
Căci câmpul nostru este exact unde trăim.
E timpul de pe urmă, timpul este scurtat,
Ajută-ne să stăm departe de păcat,
Minciuna și mândria și tot ce e spurcat,
Ajută-ne să facem cu Tine un nou pact.
Îți cerem biruință în viața ce o trăim,
Fără de Tine, Doamne, noi știm, nu reușim,
De aceea ne-am unit, acum noi ne rugăm,
Sunt zile speciale și ți le consacrăm.
Doar zece zile, Doamne, în camera de sus,
E a treia zi de rugă, în dreptul meu am spus,
Ajută-mă, Părinte, vreau să mă pocăiesc,
Deschide-mi ochii bine, nu vreau să mai greșesc.
În rugăciune sfântă îți cer reconsacrare,
Ajută-mă să fiu utilă în lucrare,
Pune-mi cuvinte-n gură și nu mă părăsi,
Eu vreau să merg acasă și vreau a te întâlni.
Sunt zece zile, Doamne, în care ne rugăm,
Dar asta nu înseamnă că noi o să încetăm,
Ne vom ruga mereu, până pe nori vom fi,
Ne vom ruga acuma, dar și în veșnicii.
Emilia Dinescu