Rugăciunea mea și a noastră
RUGĂCIUNEA MEA ȘI A NOASTRĂ
E timp de rugăciune, e timp de meditat,
Îți mulțumesc din suflet, din pat eu m-am sculat,
Nu ceasul m-a trezit ci harul Tău măreț,
Să uit de rugăciune e un act cam îndrăzneț.
În zorii zilei, astăzi, vești triste am aflat,
Ne mor bătrânii singuri, copiii au plecat,
Au viața lor departe, sunt tare ocupați,
Ne mor bătrânii singuri, se simt abandonați.
Deși suntem creștini, noi ne uităm părinții,
Privind adânc în suflet, totu-i de noaptea minții,
Părinții au putut la câmp ca să muncească,
Mai mulți copii în casă, cu dragoste să crească.
Am sufletul pustiu și plâng cu disperare,
Când mă gândesc cât doare a mamei încercare,
Care închide ochii tot așteptând să vină,
Copiii să-i aducă o rază de lumină.
Aș vrea să vă vorbesc, să îmi vorbesc și mie,
Cât ai părinții în viață să vii în ospeție,
Să nu îți lași părinții, căci ei nu te-au lăsat,
Azilul nu e casă, ei vor în al lor pat.
Eu vin la rugăciune, e timpul meu de rugă,
Și listele ce-s scrise, nu le citesc pe fugă,
Sunt mulți în suferință, că-s tineri sau bătrâni,
Ei zac azi prin spitale și simt că nu sunt buni.
E suferință multă și boala s-a înmulțit,
Te rog, pune a Ta mână pe cel ce-i necăjit,
Îți cer ca vindecarea s-o faci cum Tu dorești,
Îți cer ca în credință mai mult să-i întărești.
Aduc în rugăciune pe acei ce îngrijesc
Pe cei în suferință, eu știu, ei obosesc,
Dar dă-le Tu răbdare și dă-le Tu putere,
Să se încreadă în Tine, totu-i cu a Ta vrere.
Eu vin la rugăciune cu sufletul zdrobit,
Sunt liste lungi cu nume, am sufletul rănit,
Sunt tineri ce au crescut în templu, lângă Tine,
Dar au plecat în lume, sperând că este bine.
Ei au plecat, spunând că vor veni înapoi,
Ei nu pot înțelege, satana e-n război,
El te acaparează cu vicii și păcate
Și viața pare dulce, dar nu-i nici pe departe.
În rugăciune sfântă i-aduc acum pe ei,
Pe aceste liste lungi sunt și băieții mei,
Aduc pe fiecare, pe nume îl rostesc,
Te rog să faci minune, altfel nu se trezesc.
Aduc în rugăciune pe cei ce duc Cuvântul,
În țări unde prigoana se împrăștie ca vântul,
Aduc în rugăciune pe cei ce azi vorbesc,
Cu dragoste Cuvântul la toți împărtășesc.
E timpul spre sfârșit și ne rugăm mereu,
Ne încredem doar în Tine, te avem ca Dumnezeu,
Satana e turbat și vrea să ne atace
Și ne atacă zilnic exact cu ce ne place.
E secolul vitezei, să nu ne rătăcim,
Să credem că ispita putem să ocolim,
Să stăm legați de Tine și să ne pocăim,
Căci altfel vom cădea și de cădem, murim.
Satana azi atacă, familii se despart,
Averea și copiii cu zgomot și-i împart,
Se aruncă vorbe multe și se rănesc profund,
Se ămăgesc apoi că-n toate corespund.
Suntem bogați cu toții, avem de toate-n casă,
Nu împărțim cu nimeni, nu mai chemăm la masă,
Cărare nu mai este, vecinii nu se știu,
Trăim în izolare, trăim ca în pustiu.
Cam asta se întâmplă, e timpul la sfârșit,
Vorbim doar cu sfială, ne temem c-am rănit,
Zâmbim și vorbe fade în șoaptă noi schimbăm,
E timpul de trezire, e timp să ne rugăm.
Cam asta se întâmplă, cam asta simt azi eu,
Ne plângem mult prea lesne și spunem că e greu,
Nu mai spălăm de mână la gârlă ca-n trecut,
Dar timpul iute trece și nimic n-am făcut.
Te rog, Isuse bun, te rog să ne trezești,
Din amorțirea noastră, te rog, Tu ne iubești,
Nu ne lăsa să stăm în ațipirea cruntă,
Curând vine alaiul, noi vrem la a Ta nuntă.
Trimite Duhul Sfânt, vrem ploaia Ta târzie,
Trezește toți copiii, curând e veselie,
În veselia Ta, noi vrem ca să intrăm,
Ajută-ne să facem orice, să nu cedăm.
E timpul de pe urmă și timpu-i prețios,
Să facem tot ce facem, gândind că-i valoros,
Să cerem Duhul sfânt și ploaia Ta târzie,
Să stăm în așteptare de vrem în veșnicie.
Emilia Dinescu
