Dorință pentru copii
DORINȚĂ PENTRU COPII
Când avem copiii mici,
Îi vedem ca licurici
Și sperăm cu nerăbdare
Ca atunci când „or fi mare”
Să fie exact ca noi.
Nu vedem nici un război,
Nu vedem nici o schimbare,
Nici în chip, nici în purtare,
Îi vrem doar mai fericiți,
Decât noi, ai lor părinți.
Nu că nu am vrea mai multe,
Ba, ne-ar place să ne asculte,
Să urmeze al nostru plan
Făcut când n-aveau un an,
Să meargă la facultate,
Să fie împliniți în toate,
Să ne aducă mulți nepoți,
Totul să meargă pe roți.
Dar mai bine ne-am dori,
De la spate i-am zori,
Să fie mereu curați
Și în cer să-i vrem salvați,
Să strigăm în rugăciune,
Să se facă o minune,
Să rămână credincioși,
Să trăiască bucuroși,
Cu Hristos să împărățească
Viața asta pământească
Și apoi să se împlinească
Tot ce Domnu-o să dorească.
Emilia Dinescu