În camera de sus
ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus intrăm cu reverență,
În lanțul rugăciunii avem ca asistență,
Tot cerul se coboară în camera de sus,
Avem pace deplină cu al nostru Domn, Isus.
Venim la rugăciune, așa cum am promis,
Doar la a Ta chemare pe liste ne-am înscris,
Nu avem nici un merit, suntem fără putere,
Dar când intrăm aici, nu mai simțim durere.
Suntem copiii Tăi și ne-am luat de mână,
Începem doar cu rugă și această săptămână,
Îți mulțumim din suflet că încă mai trăim,
Ajută-ne, ca-n rugă, mereu să ne unim.
Suntem o grupă mică, credința ne e mare,
Avem exemple multe, ne-ai scos din încercare,
Cu gândul și cu ruga mereu noi ne unim,
Suntem o grupă mică, în cer dorim să fim.
E timpul meu de rugă în camera de sus,
Nu merit s-asculți ruga, nimic bun n-am adus,
În numele divin, al Lui Isus, mă rog,
Eu am venit la rugă și cer un dialog.
Aș vrea să-ți aud vocea, aș vrea să îmi vorbești,
Aș vrea să știu că ruga aceasta o primești,
Cuvintele-s mânjite, trimite Duhul Sfânt,
Să îmi vorbească mie, cât sunt pe acest pământ.
Pe fiecare membru din grup îl amintesc,
Și fiecare nume cu drag eu îl rostesc,
Nu ne cunoaștem, Tată, dar Tu ne știi pe toți,
Te rog, să asculți ruga, să o împlinești, Tu poți.
Avem probleme multe, ne temem că clacăm,
Ajută-ne, în rugă mereu uniți să stăm,
Să stăm în rugăciune, așa cum am promis,
Căci lanțul rugăciunii e lanț de Tine scris.
Suntem poporul Tău, Tu ești puterea noastră,
Orice ar fi să fie, credința să ne crească,
Să nu cădem pe cale, să nu ne rătăcim,
În cerul sfânt cu toții noi vrem să ne întâlnim.
Emilia Dinescu