Gânduri de dimineață
GÂNDURI DE DIMINEAȚĂ
De dimineață m-am trezit,
În rugăciune am pornit,
Am stat o clipă, am contemplat,
Cu Dumnezeu am discutat
Și l-am chemat să mă însoțească,
O zi cu har să-mi pregătească.
M-așez să beau un ceai de tei,
Îți dau o înghițitură, vrei?
E îndulcit cu poezie
Și chiar puțină fantezie.
Sunt liniștită, n-am povară,
I-am dat-o lui Isus de aseară
Când am vorbit în rugăciune.
La ceai eu simt a Sa minune,
Am pacea Lui, El e prezent,
Acesta e rafinament,
Tumultul lumii să-l trăiești,
Dar pe Isus nu-l părăsești,
Trăiești cu dor pe acest pământ,
Un dor puternic de cer sfânt,
Căci dacă nu e Dumnezeu,
O clipă este traiul tău,
Oricât ai fi tu de bogat,
Pe acest pământ vei fi uitat,
Povara vieții te distruge,
Chiar dacă pare că e dulce,
Chiar dacă pare rafinată,
Doar prin Hristos viața-i salvată.
Emilia Dinescu