Foșnetul cuvintelor mele
septembrie 27, 2024
FOȘNETUL CUVINTELOR MELE
Mulți mă privesc ciudat, sunt omul anacronic,
Și nu mă vait, n-o spun în mod ironic,
Acum când lumea se îndreaptă grăbit spre distopie,
Eu și mai mult doresc să fie utopie.
Nu este un mister, trăiesc în lumea voastră,
Pământul este casă, el este casa noastră,
M-apucă un vertij când văd câte se întâmplă,
Mă doare chiar și capul și simt zbucium în tâmplă.
Trăiesc în astă lume și vreau ca să vorbesc,
Tăcere n-am să fac, cât sunt și cât trăiesc,
Chiar dacă nu strig tare, cu vorbele șoptesc,
Și încerc, în scurte rime, din somn să vă trezesc.
Emilia Dinescu
