Goliciunea toamnei mele
septembrie 28, 2024
GOLICIUNEA TOAMNEI MELE
Vântul bate cu putere, frunza ramu-a părăsit,
S-a desprins, ca un covor pământul a învelit,
Vărs o lacrimă de spaimă, epifanie curată,
Cuvântul se întrupează, credința-i adevărată.
Mă simt goală, disperată, vulnerabilă, pustie,
Nu exagerez nimic, frunza în cădere știe,
S-a desprins și o să cadă, nu știe ce va veni,
Așa-s eu, ca o cascadă sentimentele porni.
Privesc goliciunea toamnei, pomii ce s-au dezbrăcat,
Mă simt goală și pustie,e timp doar de reflectat,
Toamna vieții m-a ajuns, ca și frunza mă desprind,
Mă agăț de Dumnezeu, în cădere vreau să-l prind.
Emilia Dinescu
