Gânduri pe covor de frunze
1493. GÂNDURI PE COVOR DE FRUNZE
Eu sunt născută toamnna, deci toamna o iubesc,
M-aplec să scriu pe brumă, să spun ce îmi doresc,
Prin ceață văd o rază, ce-i scris se va topi,
Dorința mea de suflet, cu tot s-ar contopi.
M-așez sub un castan, lângă un măr bătrân,
Privesc cum pică frunza, o rugă eu îngân,
Vorbesc cu Dumnezeu și vreau să-i mulțumesc
Că eu sunt sănătoasă și pot să îl slăvesc.
Covorul ruginiu îl vreau ca așternut,
Aștept, vreau de la soare un călduros sărut,
Pictez imaginar cu galben raza caldă,
Mă culc pe pat de frunze, aș vrea mai mult să cadă.
Mă contopesc cu tot, sunt frunză printre frunze,
În crengile golașe zăresc chiar niște pânze,
Mă zbat puțin în frunze și fac un fluturaș,
Exact ca și-n zăpadă când e un covoraș.
Adio, pică frunza, nu vreau să mă întristez,
Eu știu că va renaște curând, ca și al meu crez,
Pe patul ruginiu m-așez la rugăciune,
Orice a creat Domnul, este a Lui minune.
Emilia Dinescu
