Viața cioburi refăcute
1505. VIAȚA… CIOBURI REFĂCUTE
Am fost trântită la pământ și cioburi viața s-a făcut,
Am incercat să le adun, mai mare rana mi-a părut,
Am sângerat, am plâns prea mult, o rană grea eu am primit,
E groaznic ca să fi rănit de cel pe care l-ai iubit.
Mi-am plâns de milă și am oftat, durerea nu puteam s-o spun,
Nu mai vedeam nimic frumos, căci viața mea părea un scrum,
Eram doar cioburi și atât, mai mici, mai mari, împrăștiate,
Nu mai speram la nimic bun, nu vedeam cioburi adunate.
**********
Speranța-n mine s-a născut și soarele a răsărit,
Am înțeles, într-un târziu, că cam degeaba am suferit,
Chiar dacă cioburi m-am făcut, m-am ridicat, prin harul Său,
Și-am înțeles că suferința nu este un lucru așa de rău.
M-am ridicat, m-am scuturat de praful care m-a cuprins,
Am înțeles că viața este un dar divin, de nedescris
Și soarele va răsări, chiar dacă-n nori negri a apus,
Eclipsele sunt chiar frumoase, speranță multă a readus.
Emilia Dinescu
