Ritualul meu de duminică
1520. RITUALUL MEU DE DUMINICĂ
Am să scriu o poezie, exact cum îmi place mie,
Iată, o nouă provocare, scriu cuvinte pe hârtie,
Tema e interesantă, căci eu chiar am ritual,
Ritualul de duminică, nu e vis că e real.
Cu calm vreau să povestesc despre camera de sus,
Unde eu mă întâlnesc mereu cu al meu Isus,
Evadez din lumea asta, rugăciunea ne unește,
Suntem un grup de creștini, dragostea din cer ne crește.
Nu este doar o rutină, este viața de creștin,
Este timp de pocăință, de aceea noi venim,
Reflecție de lumină am vrea să ne fie viața,
Evadare-n rugăciune, asta ne este povața,
Nu-i rutină, e credință, cu credință ne adunăm,
Prima zi din săptămână totdeauna ne rugăm.
Este timp de cercetare, introspecție divină,
Cu calm stăm în rugăciune și dorim ca Hrist’ să vină.
Ritual îmi este viața, ritual ce-i dăruit,
În prima zi de săptămână, la rugă ne-am întâlnit,
Venim cu inima plină, fiindcă știm că este bine,
Nu e vis, realitate, Hristos a promis că vine.
Emilia Dinescu
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.