Laudă
Covor Ți-aștern din gândurile mele,
Iar cântul meu se nalță pân la stele,
Cu osanale flutur ramuri de finic,
Recunoștință-inima, e-un dar prea mic.
Mă plec cu drag n-adâncă umilire,
Ființa mea țesută din iubire,
Îti mulțumește-n fiecare clipă,
Pentru atâta har, de dragoste risipă.
De-aș încerca minune cu minune,
Lumii întregi povestea vieții-a spune,
N-aș termina nicicând, istoria fiind lungă,
Căci timpul prețios n-o să ne-ajungă.
Te laud că pe brațe m-ai purtat,
M-ai ocrotit ca-n ziduri de palat,
De-a încercării aspră năvălire,
Sau de-a ispitei dulce amăgire.
Prăpastia disperării n-am aflat,
Căci Tu de Tine-ntruna m-ai legat,
Și bucurii culeg la orice pas,
Pe drumul vieții ce în urmă las.
În fiecare zi Te uiți cu drag și
răbdător la mine,
Să vezi de-Ți semăn
din ce în ce mai bine,
Ca toți în mine să Te recunoască,
Chipul Tău sfânt să strălucească.
Iernile reci sunt primăveri,
de sunt ținut de mâna Ta,
N-am înghețat n-al urii ger
și veșnic Te voi lăuda.
Ceas lângă ceas, zi după zi
mă porți spre cerul Tău slăvit,
Ghirlande-n laude voios,
Ți-am împletit.
Pe-altarul sufletului meu,
mănunchi de rugi neprihănite,
Se urcă-ncet spre tronul alb-
izvor de binecuvântări primite.
Vreau viața mea-o jertfă nepătată,
În Tine veșnic să se-ascundă,
Onoarea, slava, lauda fie dată,
Celui Nemărginit ce-n bunătate-abundă!
Floare de colț
