Metamorfoză
august 1, 2011
Căzut în groapa rece-ntunecată,
Cu sufletul cuprins de disperare,
Spre cer ridic privirea mea plecată,
M-agăţ de firavă rază de soare.
Şi sorb lumina fără de oprire,
Gonind imensul gol de neştiinţă,
Iar trupul meu, mare uimire mare,
Se-ndreaptă iute, demn din umilinţă.
De recunosc a firii neputinţă,
Strângând cerească mână ce se-ntinde,
Putere nouă simt ‘n-a mea fiinţă,
Iubire sfinţitoare mă cuprinde.
Ploaie de har revarsă azi pe mine
Şi cugetul trimite o dorinţă,
Să nu privesc în urmă la ruine,
Mergând doar înainte cu credinţă.
Şi nici nu ştiu când am ajuns pe munte,
Cu steagul fluturând de biruinţă,
Tot ce eram de-Isus voia s-asculte,
S-aduc ofrande de recunostinţă.
Floare de colţ
