Omul de zăpadă
Cu creionul pe hârtie,
Un copil cercuri schițează.
Care-i tema nu se știe
Nici de-i treaz ori el visează.
Dar deodată, ce minune,
Se coboară de pe foaie,
Un om alb, nimic nu spune,
Stă-n picioare în odaie.
Este omul de zăpadă,
Dar acum el prinde viață,
Poate-oricine să îl vadă,
Lecții triste ne învață.
Totdeauna este rece,
Nu se-nclină niciodată,
Nemișcat-ocazia trece,
Vede cea mai mică pată.
Nu își schimbă-a sa părere,
Chiar de-i veche sau greșită,
E prudent-momentul cere,
Focul dragostei evită.
Stă afară singuratic,
Zile-ntregi și nopți de-a rândul,
Prea e zelul de jăratic,
Să salveze-ntreg Pământul…
Și creștinul de zăpadă,
Se întoarce-ntre caiete.
Dimineața se arată,
Trezind băieței și fete.
Floare de colț.