Unică
Din lacrimi și din gânduri,
În nopți de nedormire,
Ea țese rânduri-rânduri,
Covoare cu iubire.
De-i grijă sau e teamă,
În zile-aglomerate,
Un grai duios ne cheamă,
Ne-nvață a răzbate.
Cu fața-nlăcrimată,
Ea mustră, corectează,
Căci drept se-nalță, iată,
Azi pomul, de veghează.
Doar hrana cea mai bună,
Cu dragoste-i făcută,
Și dulce glasul sună,
Cântarea cea plăcută.
O vorbă caldă-mparte,
Și-o faptă de iubire,
Hrănind și acea parte,
De suflet și simțire.
De-s zile însorite,
Sau prea întunecate,
Laude înzecite,
Spre cer le-nalță toate.
Cu fir de aur leagă,
O ființă delicată,
Cerul și lumea-ntreagă,
De inimi fără pată.
Și casa strălucește,
În ordine e totul,
Palatul din poveste,
Nici nu-și mai are rostul.
În clipe liniștite,
Scripturile studiază,
Psalmii i-aduc aminte,
Că Domnul ne-are-n pază.
Vai, timpul iute-aleargă!
Ca fumul ce dispare,
E-un chip de mamă dragă,
Mai sus de-albastra zare…
Floare de colț
