Desenul neterminat
În atelier, pe masă,
Stau schițe-mprăștiate,
Amurgul ce se lasă,
Le-umbrește-acum pe toate.
Sunt de curând făcute,
Sau file zdrențuite,
Trecut-au zile multe,
De când sunt părăsite.
Și pictorul alege,
Cu mâna tremurândă…
În atelier e rege
Sau trestie plăpândă?
O filă-ngălbenită,
Ridică deodată,
La piept e-adăpostită,
Cu drag și așezată.
Erau pe ea doi tineri,
O casă începută,
Un drum fără de capăt,
Și-o stea necunoscută.
Și valul amintirii,
Îl poartă cu grăbire,
În mrejile iubirii,
Ce l-au avut ca mire.
Durerea îl cuprinse,
Și plânsul greu, amarnic,
Speranțele sunt stinse,
Căci totul e zadarnic.
O mână-ncet pe umăr,
Simți cum se așază,
Și-n fața lui Maestrul,
Duios Se-nfățișează.
Îi luă din mână schița,
Și lacrimile-i șterse,
Aduse iar credința,
Din negurile dese.
Maestrul desenează,
Totul cu grijă multă,
Privirea Sa e trează,
Creioanele-L ascultă.
Completă este schița,
Și noutăți ea are,
Se vede-acum mlădița,
Cât e de roditoare.
Culori strălucitoare,
Pe pânză sunt transpuse,
Apar cu-ndemânare,
Gonind tristeți ascunse.
Privește! Ce vezi astăzi?
E totul terminat.
Tabloul vieții tale,
E cel mai minunat!
Floare de colț
