Tâmplarul
Din atelierul prea modest și mic,
Se nalță laude și mulțumiri,
Înviorând tovarăși sau amic,
Gonind tristeți, poveri, neîmpliniri.
Scară spre nori din sfinte melodii,
Aduce iute cerul pe pământ,
Aleargă îngeri răi la munți pustii,
Când ei aud pe-acel Tâmplar cântând.
Ca un izvor de har vindecător,
Iubire, bunătate revărsând,
Peste bătrâni, copii sau călător,
Cămile, măgăruși, păsări din crâng.
La toți atent în orice pas din zi,
Observă neputințe și dureri,
El niciodată nu va ocoli,
Pe cel lipsit de ajutor, fără puteri.
Se luminează chipuri ostenite,
Chiar viața pare că-i mai fericită,
Când trece El pe uliți prăfuite
Și-alină blând făptura cea rănită.
El – Prințul Universului întins,
Cuvântul său mii galaxii susține,
Se-apleacă, iată, gingaș a atins
Micuța pasăre și-o face bine.
Floare de colț
