Aceiași măslini
Martori tăcuți în grădină,
Cu frunze tremurătoare,
Văd rege-păstor cum suspină,
Inima greu îl mai doare.
Se suie pe deal întristată,
Mulțimea fugară plângând,
Vlăstarul gonește-al său tată,
Cu tronul, puterea în gând.
În jale vântul aleargă,
Mereu prin măslini resemnați,
Ca David o viață întreagă –
Teamă, exil, dor de frați…
Și timpul se scurge, trec vremuri,
Imperiul de fier strălucește,
Robie și groază de tremuri,
Dar Rabi dă pâine și pește.
Grădina e oază de pace,
De rugă și contemplat,
Isus, ucenicii pot face,
Studiu din cer, minunat.
Clipa demult pregătită,
Sosește la timpul prezis,
A renunța e-o ispită,
Acceptă Cuvântul cel scris!
Multă și grea ca povară,
Despărțirea de Tatăl ceresc,
Păcatul, cupa amară,
Cuvântul cel Viu Îl lovesc.
Aceiași măslini, poate alții,
Lângă Regele Creator,
Agonia I-o văd și ca frații,
Chinul l-ar vrea mai ușor.
Văl de-ntuneric și moarte,
Lacrimi, sudoare de sânge,
Crucea-n curând o să poarte,
Dragostea Lui mulți va strânge…
Azi călători urcă dealul,
Indiferenți, nepăsători.
Credința lor e materialul,
Nu își doresc Mântuitor!
Printre măslini, înalț o rugă.
Nu merit, Doamne, ce mi-ai dat!
Mărire! Laudă de-a pururi!
Iubești pe toți neîncetat!
Floare de colț
