Iubirea

mai 7, 2013

Când nici nu exista păcat,
Nici moarte și nici răzvrătire,
S-a luat în calcul și s-a dat,
Soluție sfântă de iubire.

De bunăvoie S-a jertfit,
Viață să aibă omenirea,
Moarte Lui – Fiului mărit,
Așa a procedat iubirea.

El la batjocuri n-a răspuns,
N-a luat în seamă nici jignirea,
A ascultat și-a fost supus,
Răspunsul Lui – mereu iubirea.

Urmașii Săi de pe pământ,
Când pare totul imposibil,
La fel cu Domnul Bun și Sfânt,
Iubirii fac un chip vizibil.

De e furtună sau senin,
Ori suferință, prigonire,
Creștinul este mereu plin,
Cu pace dulce și iubire.

Să ai deviză zi de zi
Și s-o urmezi fără clintire,
Să demonstrezi oricui ar fi –
Servesc pe Cel ce e Iubire!

Floare de colț

Comments are closed.