Experiențe și tăceri

octombrie 8, 2013

Drumul creștinului spre ceruri,
Tot urcă sau coboară-n văi,
Probleme și-ncercări de-a pururi,
Probând răbdarea mai întâi.

Curajul și credința încă,
Loialitatea pentru-Isus,
Iubirea pentru El adâncă,
Sunt încercate de nespus.

Cedează unul, altul cade,
Rămân puțini statornici, drepți,
Și-n timp special de libertate,
Revin la Domnul înțelepți.

Și-i vezi pe toți în adunare,
Se roagă și slujesc cu drag,
Cerul i-așteaptă pe oricare,
Vin cei ce s-au oprit în prag…

Da, harul Domnului e mare!
Amestecați în cer sunt ei
Primind la fel răscumpărare.
Doar unii spun de-ani lungi și grei,

Iar experiențele avute
Adună-n cerc povestitori.
Martirii de pe ruguri multe,
Cei dați la lei îngrozitori,

Mulți ce-au păstrat odihna sfântă,
De foame, frig, s-au chinuit,
Acum grupați în coruri cântă,
Toți cei ce-au suferit cumplit…
–––––––––––––-
Vei povesti în ceruri oare
Prin Domnul cum ai biruit,
Sau vei tăcea cu întristare,
Gândind la harul mult primit?

Floare de colț

Comments are closed.