Când m-ai aflat, Isuse!…
Când m-ai aflat, Isuse!…
Când m-ai aflat, Isuse drag
Am cunoscut iubirea mare,
Ce n-a avut hotar, nici prag
În lumea cea neprimitoare!
Ea dela staul, pân-la cruce
A curs mereu har după har,
Şi-ai arătat-o-n susur dulce
Pe al Golgotei, greu Calvar.
Prin anii scurţi de predicare
Cu-apostolii, fiind împreună,
Pe munte-n sate, şi la mare,
Ai predicat vestea cea bună.
Cum că vremea s-a-mplinit,
Şi-i timp optim de pocăinţă,
Împărăţia cerurilor c-a venit
Şi se observă prin credinţă!
Şi-am mai aflat, Isuse drag,
Ca străbătând cetăţi şi sate,
Veneau noroadele, în şirag
S-asculte vorbele-Ţi curate.
Să Te vadă-n timp ce-alini
Dureri din boli nevindecate,
Şi cum prin lacrime suspini
Cu sufletele greu încercate.
La toţi Tu dat-ai vindecare
Ce Te rugau, să-Ţi fie milă,
Să poată merge pe picioare
Să vadă… a soarelui lumină.
S-audă-un sunet al vorbirii,
Să se deslege limba-n gură,
O! şi binefacerile tămăduirii,
Le-ai împărţit, fără măsură!
De dimineaţa şi până seara
Aşteptau mulţi, cei necăjiţi,
Care cu greu purtau povara
De dureri mari prin suferinţi.
La toţi ai ascultat chemarea
Atunci când ei Te-au invitat,
Şi de pierdut-au şi suflarea
Cei scumpi ai lor, au înviat!
Când le-ai vorbit de înviere
Să creadă că venit e ceasul,
Credinţa lor, prin mângâiere
S-a întărit, ascultând glasul.
Căci pe durerile prea multe
Tu-ai presărat dragi bucurii,
Şi-amestecate să le-asculte
Cu cei întorşi printre cei vii.
Şi tot aflând Mântuitor drag,
Multe minuni, ce-ai săvârşit,
Mi-am consolat sufletul vag
Tot căutând… spre nesfârşit.
Mi-am găsit liniştea deplină
În vestea sfântă, a mântuirii,
Prin jertfa scumpă şi divină
Pe-altarul veşnic, al Iubirii!
Şi cred, că la sfârşit de cale
Când mântuit, o să Te văd,
Voi veni-n cânt de-osanale
Şi-n mine altul, o să revăd.
Schimbat în totul la făptură,
Dup-a Ta sfântă asemănare,
Voi fi-atunci noua creatură,
În veci de veci nemuritoare!
Flavius Laurian Duverna
