365
Cu cât adaugi, cu-atât scade,
Viața e-un gingaș evantai,
Zile cu ger sau zile calde,
Fug iute și răgaz nu ai.
Acum sunt pomii plini de floare,
Peste o clipă lanuri coapte?…
Când s-a umplut de roade oare,
Mărul vecin ca într-o noapte?
Nedumerit privesc în urmă,
Număr din nou și calculez,
Trecutul stă ascuns în umbră,
Prezentul are puțin miez.
Atâtea semne de-ntrebare,
Se-arată înspre viitor,
Câte au cer senin și care,
Vin cu furtuni sau răni ce dor?
În țesătura colorată,
De anotimpuri și minute,
Un fir apare deodată,
Doar alb și cu sclipiri mai multe.
Popas de-odihnă și-ntâlnire,
La șapte zile tot mereu,
Rugă și studiu, regăsire
Cu frații și cu Dumnezeu.
Spre cer înalț recunoștință,
Cu mulțumire și cântare,
Întreaga mea slabă ființă,
O dăruiesc în consacrare.
Floare de colț
