Timpul

decembrie 15, 2014

Fără formă, nevăzut,
Alergând tot înainte,
Măsurând ani sau minut,
Tuturor le-aduce-aminte,

Cât este de prețios,
Și ce multe se pot face
Folosit minuțios,
Risipit – nu-l poți întoarce.

Azi, Acum se sting curând,
Vai, trecutul cum mai crește!
Viitorul vrând-nevrând
Tot în el loc își găsește…

Ceasul ticăie mereu,
Clipele se scurg întruna,
Veșnicia, vreau și eu,
Definiția, doar una!

Fizicianul amator,
Calcula pe o hârtie,
Dar deloc nu avea spor…
Ce este o veșnicie?

Plictisit tot desena
Linii, cercuri și pătrate,
Ceasul mic la mâna sa,
Rotea ore mai departe.

Cu creionul pe un cerc
Stabili un punct anume,
Degeaba eu tot încerc,
Definiția n-o pot spune!

Să mișcăm punctul ales
Tot pe cerc la nesfârșire,
E ușor de înțeles –
N-are Start și nici Sosire!

Linia cercului purtând
Timpul fără de oprire,
Este-o așchie de gând,
Veșnicia -o uimire…

Floare de colț

Comments are closed.