Salvatorul
La margine de univers,
Un bob albastru răzvrătit,
Pătă al galaxiei mers,
Și greu a mai păcătuit.
Curând pe el au apărut,
Mândrie și mult egoism,
Omul frumos deveni slut,
Invidia făcând seism.
Iar lăcomia-a vrut un loc,
Mult mai presus de-al celorlalți,
Averi s-adune dar deloc
Să nu dea la surori și frați…
Și câte rele-s pe pământ,
De oameni toate s-au lipit.
Câți vor ceva curat și sfânt?
E adevărul clar trăit?
Lângă orașul blestemat,
Moartea pe cruce a primit,
Mântuitorul alungat,
Părea de Tatăl părăsit.
Ah, prea puțini au înțeles,
Câtă durere a purtat,
Cel ce trăit-a fără greș!
Păcatul lumii adunat,
Inima Lui curând a frânt.
Fără prieteni și popor…
Voința Tatălui Său sfânt –
Iertare să dea tuturor.
Nu pot nici moarte nici mormânt,
Să-L țină prea mult prizonier.
Voi stele, rătăcit Pământ,
Cel ce e Viața, suie-n cer!
Iubire, har nemăsurat,
Rege prea drept, Preot milos,
Porți Numele cel Minunat,
Domnul iubit, Isus Hristos!
Floare de colț
