Isus
Călătorind prin Nazaret,
cu multe secole napoi,
Greul iubirii alfabet,
afla-vom noi sărmani și goi.
Mergând în urma lui Isus,
un tânăr neobișnuit,
Părinților mereu supus,
de orice ființă fiind iubit.
În atelierul Său umil,
un colț de cer se cobora,
Bătrân, adult, poate copil,
sorbeau învățătura Sa.
Tristețea de pe frunți gonea,
prin cântul Său mângâietor,
Le ușura viața cea grea,
fiind multora de ajutor.
Ziduri înalte dărâma,
dintre iudei și orice neam,
De-altă credință de era,
pe-acela ce disprețuiam.
Credința și viața Sa,
frumos mereu s-au împletit,
Și zi de zi El împărțea
din pâinea Sa celui trudit.
Cel însetat, descurajat,
primea și el din partea Sa,
Apă, cuvânt de mângâiat
și-astfel Scriptura învăța.
Isus iubea Scripturile,
Cuvântul Tatălui iubit,
Toate învățăturile
cu drag mereu a împlinit.
Pretenții omenești goni
și nu le-amesteca-n Cuvânt,
Tradiții toate câte-ar fi,
invenții, reguli toate sunt.
Legi omenești ce nu-s din cer,
acoperind voința Lui,
Zeci obligații ce se cer,
dar nu-s porunca Domnului.
Stă scris – deviza lui Isus,
și farul călăuzitor,
Ne-ajută să ajungem sus,
fiind lumină tuturor.
A învățat și-a suferit
lecția durerii pentru noi,
Tăcut răbdă El umilit,
Să aibă-n ceruri oameni noi.
Floare de colț
