Prieteni?
Iov în marea lui durere
Lasă vorbele să curgă,
Trei prieteni în tăcere,
Plâng o săptămână lungă.
Dar apoi doar condamnare,
Păcatul dă suferință,
Și în loc de-ncurajare,
Îl aruncă-n necredință…
––––––––
Temnița întunecoasă,
Lanțul greu și nemișcarea,
Niciun pic nu îl apasă
Pe Ioan ca întrebarea –
De ce tot mereu amână
Mesia Împărăția,
Liberat de a Sa mână,
Când se va sfârși robia?
Ucenicii săi de-aproape,
Semănau – părea normală –
Precum lacrimi de sub pleoape,
Picuri grei de îndoială…
––––––––
Noapte-adâncă în Grădină.
Trei din ei, mai dragi ca alții,
Sunt chemați de Hrist să vină,
Să-L susțină precum frații.
Adormiți de întristare,
N-au vegheat în rugăciune,
Agonia a fost mare,
Ei prea multe nu vor spune.
Când mulțimea înarmată,
Prinse pe Isus și-L leagă,
Ucenicii Săi îndată
Cât mai departe aleargă…
Floare de colț
