Școala suferinței
noiembrie 3, 2016
Mi-e inima o harpă frântă,
Și trupul cupă de dureri,
Din zori în noapte mă frământă,
Noian de triste întrebări.
Nimeni din jur nu mă-nțelege,
Dar toți sunt binevoitori,
Stau pe cenușă, sunt un rege
Al suferinței. Bine-i să mori?
Nu știu că-n cer e mare luptă,
Și nici de Golgota nu știu,
Cărarea mea e foarte-abruptă,
Și nu mai vreau să mai fiu viu.
Mereu sunt dulce mângâiere
Orfanului și văduvei,
Nu ocolesc sărman când cere
Hrană sau haină lângă-ai mei.
Speranță dragă – am salvare –
În ceruri am un Creator,
Cu bucurie ascultare
Îi dau, și-onoare până mor…
Floare de colț