La Cruce
Izvor de har și de iubire,
La Cruce încă vom găsi,
Căci pentru-a noastră omenire,
Un plan a fost din veșnicii.
Ca Miel veni de bunăvoie,
Jertfă perfectă de păcat,
Doar de Cel Sfânt era nevoie,
Să fie Om, dar nepătat.
Ce ascultare din iubire
Și bucurie de-a sluji!
Pace, blândă călăuzire,
Toate-n Isus le vom găsi!
Supunere și umilință,
Față de planul Tatălui,
Rugă fierbinte cu credință,
Vedem la Fiul omului.
Răbdând iertă în suferință,
Ostașii ce L-au răstignit,
Ca mântuiți, de-i cu putință,
Să fie toți pân la sfârșit.
Privim la marea Lui durere,
Păcatul nostru L-a zdrobit.
Legea dreptate nu mai cere,
Iar caracter divin slăvit.
Riscând o crudă despărțire
De Tatăl Său cel iubitor,
Isus a biruit…dar vine
Curând ca Domn al domnilor! Amin!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie