Pitpalacul
Pitpalacul
Mai dincolo, spre livadă
Lângă-o margine de lac,
Glas a fost în primăvară
C-a sosit din nou în ţară,
De cu zori când toate tac
Cântul drag, de Pitpalac.
Şi-a pus cuibul în grăbire
Într-un lan verde de grâu,
– Şi-acolo puii-au crescut
Şi cu drag i-a-ntreţinut –
Lângă-un şipot de pârâu
Până spicu-a fost la brâu.
Şi după ce-a fost secerat
Lanul rămânând mirişte,
Şi-a luat puii, şi-a plecat
Mai aproape, lângă sat,
Într-altul de porumbişte
Siguri putând să se mişte.
O! Şi-n fiece, dimineaţă
Cântul său ne-nveseleşte
Cu strigarea sa pe nume,
Să trezească doru-n lume,
Cum că vara se sfârşeşte
Şi toamna se pregăteşte.
Către alte ţări mai calde
Îşi simte acum plecarea;
Familia-i, mult mai mare
Şi-are atâta, de zburare,
Până ce vor trece marea
Scrutând cu iubire zarea.
Le-a pus Tatăl în instinct
Timpul când s-or despărţi
De-ale ţării, – plaiuri dragi,
Cu codrii de brazi şi fagi –
Spre-alte locuri, de-a trăi
Pân-ce-acas’… vor reveni.
Flavius Laurian Duverna
12 august 2014
