Plecarea Rândunelelor
Plecarea Rândunelelor
În ajunul plin de farmec
Al Toamnei îmbelşugate
Prin roadele-nmiresmate,
Rândunelele… în cârduri
Pleacă-n ţări îndepărtate.
An de an, ele tot pleacă
Peste mări şi peste ţări
Depăşind grele cercări –
Cu dor şi regret în inimi
Pentru-atâtea depărtări.
Se pare că vor a spune
Că li-e dor, de ţara lor –
De streaşina sub pridvor,
De argila pentru cuiburi,
De-apa rece,… de izvor,
Şi de aerul cel proaspăt
Dat de Domnul ca reper
Curăţit, de-al iernei ger,
Şi de-atâtea frumuseţuri
Sub doritu-albastrul cer,
Şi de hrana, aici destulă
Ce din belşug se găseşte,
Pentru oricine-o doreşte,
Să-şi hrănească puişorii
Pân-ce-aripele vor creşte,
Ca să poată să-şi urmeze
Pe confraţi,… în pribegie,
În zbor spre-a lor bucurie
Către alte ţărmuri calde,
Dar cu dorul cel de patrie.
Flavius Laurian Duverna
12 septembrie 2014
