E Toamnă!
E Toamnă!
E Toamnă, şi vremea încă-i bună
Din câmp roadele coapte s-adună!
Recoltele-au fost multe şi bogate
Cămările îngrijite, gem de bucate,
Grâul ales şi triorat e în hambare,
Porumbul cules, stă-n porumbare,
Şi mustul fiert şi-n sticle capsulat
E gata, şi-i pregătit pentru iernat!
E Toamnă, şi ogorul iar aşteaptă
Desţelenirea-urgentă ca răsplată,
Pentru recoltele bogate ce a dat
La toţi cei truditori ce l-au lucrat.
Să înceapă din nou acum arătura
Punând în el din timp semănătura,
Nădejdea pentru anul nou ce vine
Trăind speranţa roadelor depline!
E Toamnă, şi curând, pe pământ,
Ploi, cu stropi reci, loviţi de vânt,
Vor apărea, în treceri de furtună
Atunci, când pulberile de ţărână
Vor fi-n vârtejuri de vânt înălţate,
Prin văzduh, în rotocoale purtate,
În dâlme lungi, jos vor fi aşezate,
Şi frigul s-o simţi, şi zi, şi noapte.
E Toamnă şi acum te pregăteşte,
Cu forţe noi la lucru, şi porneşte!
Să semeni iar sămânţa în pământ,
Şi s-o împrăştii zilnic din Cuvânt,
Deloc să nu se odihnească mâna,
Să semene pretutindeni, întruna,
Cât vremea-i bună, cât permite,
Şi pentru lucru, sunt zile-nsorite!
E Toamnă, şi spre altă Toamnă,
Să te gândeşti când intri-n iarnă,
Când zilele, fi-vor reci şi geroase,
Când peste câmpuri, peste case,
Şi peste tot ce-i strâns în ogradă,
Sclipind, mantia albă de zăpadă
Se va aşterne în taină-acoperind,
Sămânţa pusă-n brazdă odihnind.
E Toamnă! Iată că sosit e ceasul
Acum să-şi cureţe oricine vasul,
Şi îngrijindu-l, să fie alb şi curat
Ca plin cu varf de roade îndesat
Sub sfânta mare binecuvântare
Să fie pus la socotire în grânare,
Unde cu grjă, prin trudă s-adună
Toţi cei aleşi, spre-a fi-mpreună.
E Toamnă!.. Şi pentru unii acum
Se poate… că e ultimul lor drum.
Dar… şi pentru cealaltă Toamnă
Cu grijă, ei în candela îşi toarnă
Uleiul, să-l aibă zilnic din belşug,
Ca şi rodul brazdei de sub plug
Să fie mult, să fie cât mai bogat,
Pentru cel ce-n trudă a semănat.
E Toamnă! O, câte vânturi aspre
Peste ogorul vieţii fiinţei noastre,
Şi-n anu-acesta critic ce-a trecut
Cu străşnicie şi groază-au bătut!
Câte rafale mari în crâncene urgii
Ne-a prins, purtându-ne în vijelii,
Şi-aproape, aproape să răstoarne
Ce noi am strâns atâtea Toamne!
E Toamnă, şi de nu ar fi speranţa
Ce zi de zi ne întăreşte siguranţa,
Că Domnul sfânt e partea noastră
Chiar şi în flacăra de foc albastră,
A rugului, ce s-ar putea aprinde
Şi pe de-a-ntregul ne-ar cuprinde,
Atunci, nu s-ar mai putea ajunge
Când roadele coapte s-ar strânge.
E Toamnă! Poate e ultima Toamnă,
Când ieşi la lucru, tu te îndeamnă!
Şi de cu zori lucrând până în seară,
Să strângi roadele toate-n cămară!
Să nu le laşi pe câmp de izbelişte,
Răvăşite, prin livezi şi prin mirişte,
Căci ce s-a copt deplin, e numărat
De Domnul cântărit, ales şi sigilat.
Flavius Laurian Duverna
