Odiseea Mesianică ( II )
Odiseea Mesianică ( II )
Evocare Biblică
Partea II -a
Elisabeta, , De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn:
, , Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte
un fiu, şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu
este cu noi )”. Is. 7, 14.
––––––––––-
Trăise atunci, prin bucurie
Un simţământ de negrăit,
Pentru toate ce-acum ştie
Că vor decurge-n armonie
În planul sfânt ce-i rânduit.
Păstrase-n inimă din fugă
Gravate, sfinte convorbiri,
Cu îngerul în ceas de rugă,
În clipe grele, să-i ajungă
Frumoase şi dulci amintiri!
Urmându-şi firul cugetării
În drumul lung ce-o apăsa,
Şi-a revăzut scena plecării
Din ceasu-acela-l înserării
Spre munţi, la rudenia sa.
Mergea astfel s-o viziteze,
Să-i dea un sfat şi povaţă,
Învăţături pentru-a fi treze
Căci trebuia să-ntemeieze
Căminul nou şi-o altă viaţă.
Simţea nevoia de a spune
Tot ceea ce i s-a-ntâmplat,
Cum îngerul cu vorbe bune
După urări, prin plecăciune
Spre ceruri iarăşi a plecat.
Dorea să împartă bucuria
Aşa cum îngeru-anunţase,
Căci Dumnezeu mărinimia,
Dragostea-n har şi tăria –
Spre roaba Lui Îşi arătase.
În imn de laudă să-i spună
Căci ea acum a conceput,
Cum îngerul în vestea bună
Ce-i se păruse-a fi furtună
Speranţe îi dase la-nceput.
Cu linişte-n grija-I predată
Şi-ncrezătoare în ce-a spus
Îngeru-n vestea minunată,
Se liniştise, de-o-cam dată,
Trăia-ntr-o pace de nespus.
Cum ea atunci s-a şi sculat
În gura sfântă având lauda,
Mărind pe Domnul ne-ncetat
Şi către munţi s-a îndreptat
Spre o cetate, de-a lui Iuda.
Păşind în pragul casei sale
Ea i-a urat numai de bine,
Elisabetei, . . . ‘ n-a sa cale,
Ce-ntre cântări şi Osanale
I-a-mpărtăşit priviri senine.
Şi când urarea, şi-a sfârşit
În pântece pruncu-a săltat;
L-al său cuvânt ce l-a rostit
Ca şi cum l-ar fi proorocit
Ea foarte mult s-a bucurat.
Plină fiind, de Duhul Sfânt
Ea a strigat cu glasu-i tare,
Mărind al Domnului Cuvânt
Valabil ca şi-un Legământ
Primit ca sfântă încurajare:
, , Acum, eşti binecuvântată
De azi în veci, între femei,
Căci iată, fecioria ta curată
Ca floarea dalbă, nepătată
E locul sfânt, al Dragostei! ”
, , O! Şi rodul pântecelui tău
Să fie binecuvântat acum!
El va-ntări, prin Duhul Său
Pe oricine-i salvat din rău,
Pe cel ce-i rătăcit pe drum. ”
, , De ce mi-a fost orânduit
Ca maica Domnului să vie,
Şi pruncul meu, a tresărit
Ca şi când el, ar fi şi-auzit
În pântece-mi de bucurie? ”
, , Fiindcă, la urechi îndată
Când a ajuns glasul urării,
Săltat-a pruncul, deodată
Marcând vestea anunţată
‘N momentul binecuvâtării. ”
, , Ferice acum de tine, care,
Crezuta-i fără a mai clinti,
Pe Domnul prin asigurare
Că-n iubirea-I salvatoare
Tot ce-a spus, El va-mplni. ”
Cum ea atuncia, a strigat,
, , Inima mea preamăreşte,
Pe Dumnezeu, Cel Înălţat,
Cel care-n sus m-a ridicat
Şi care pururi mă-ntăreşte! ”
, , Şi duhu-mi plin de bucurie
Se-nalţă pân-la Dumnezeu,
Căci m-a iubit din veşnicie
Şi mare har mi-a dat El mie
În dragostea sfântă mereu. ”
, , El e-Nţelept, Atotputernic,
Şi lucruri multe, a săvârşit,
Şi gându-mi, umil, cucernic
Prin adevărul Lui cel veşnic
Va sta-n El pururi, neclintit. ”
, , Numele Lui este Preasfânt
Şi bunătatea Sa se întinde,
Peste toţi cei de pe pământ,
Ce-ascultă de-al Său Cuvânt
În braţul Lui, de a-i cuprinde. ”
, , Ne-a arătat ‘n-a Sa putere
Şi braţul Lui pururea întins,
Că poate aduce mângâiere
‘N orice necaz şi-orice durere
La sufletul, de griji cuprins. ”
, , El gânduri multe, a risipit
Pe care în inimi, le aveau,
Cei mândri care le-au nutrit
În timpul când s-au sumeţit
Şi care-n ei, se încredeau. ”
, , A dat jos pe cei puternici
Din scaunele lor de domnie,
Ridicând, pe cei nevrednici,
Pe treptele ‘nalte de sfetnici
Pe culmi măreţe, în veselie. ”
, , Pe cei flămânzi i-a săturat
De bunătăţi prin mângâieri,
Pe cei bogaţi i-a îndepărtat
Şi-n loc stingher i-a alungat
Cu mâinile, goale-n dureri. ”
, , Astfel, în ajutor El a venit
Pentru poporul Său Israel,
Precum prin vremi a amintit
Că l-a vegheat şi l-a păzit
De-atâtea ori, în fel de fel. ”
, , Şi-a adus din nou aminte
În bunătatea Lui cea mare,
Cum promisese mai ’nainte
Prin încheieri de legăminte,
Şi-a revenit iar cu-ndurare, ”
, , Cum de demult făgăduise
Amintind din neam în neam,
Cuvinte, ce-au fost promise
Şi-n suluri de carte scrise –
Prin jurământ, lui Avraam. ”
Şi cum, la Elisabeta a stat
Trei luni de zile petrecând,
Şi cum acas’ s-a-napoiat
Cu suflet tare şi-mpăcat,
La Nazaret planuri făcând.
, , Şi-acum iată, la înscriere
Spre Betleem ne-ndreptăm
Pentru-a Cezarului cerere,
S-o împlinim cum ni se cere
Ca neamul, să ni-l căutăm. ”
Flavius Laurian Duverna
Va urma, partea a III- a
