Nunta Divină
Nunta Divină
Când ai să vii, Isuse Doamne,
Din trupu-Ţi, ţâşni-vor raze!
Ne-ai săpat pe-a Tale palme
Prin dragostea ce luminează,
Prin semnele-Ţi, ce radiază –
Ca să ne dai de nuntă haine!
Şi-astfel vom fi a Ta mireasă
Mai scumpă ca o Porumbiţă,
Căci prin har, am fost aleasă
Spre-a-Ţi fi sfânta Rămăşiţă,
Ce din prăpăstii, – spre fiinţă,
Ca Mire, ne vei duce acasă!
O, cine-i aceea care se iveşte
Ca zorile, luminând ponoarele,
Frumoasă ca luna, şi soarele,
Dar cumplită, ca oşti vitejeşte
Sub steaguri, când biruieşte –
Neamurile, şi toate popoarele?
Da! Vom fi mireasa pregătită
Ca grădina-mbujorată-n rodii,
Ca o fântână, ce-i pecetluită,
Fântână din grădini cu ape vii
De Mirele Divin cea mai iubită,
De îngerii din cer, sărbătorită.
Apele cele mari, în revărsare
Dagostea, n-o poate stinge,
Nici râurile, a-i aduce înecare,
Căci jarul ei de foc s-aprinde,
Şi sufletul prin har cuprinde –
De-a fi prezent la nunta mare.
Şi fi-vom, pecete, pe inima Ta,
Ca o pecete, şi pe braţul Tău!
Căci Tu Ţi-ai arătat dragostea
În salvarea, şi lupta cu cel rău!
Ea a fost mai tare ca moartea,
Veşnicia, pentru-a ne fi partea!
Flavius Laurian Duverna
