Examinare
Examinare
Omule!… – Oricine-ai fi –
Când ai bucurii, în viaţă,
Pus-ai vreodată în faţă
Gândirea-ţi, de-a socoti,
C-anii vieţii, s-or sfârşi
Ca un şnur fragil de aţă?
Ai gândit, că doar odată
Pe-acest pământ efemer
Ţi se dă-acest dar din cer
Prin viaţa-ţi încredinţată,
Să observi, lupta purtată
’Ntre Hristos, şi Lucifer ?
Dacă ştii, sau n-ai gândit
Că-i un plan de izbăvire
Pentru-a lumii mântuire
Prin Hristos cel răstignit,
Timpu-i cel mai nimerit –
La Calvar, să faci oprire!
Domnu-n milă, El ţi-a dat
Timp acum de cercetare
Ca să-I vezi iubirea mare,
Când pe cruce-a acceptat
Sângele-I, de-a fi vărsat –
Spre aţi fi, răscumpărare!
Flavius Laurian Duverna