Cetate Prea Sfântă!…
Cetate Prea Sfântă!…
Cetate Prea Sfântă, înveşmântată în rubine
Ca o piatră scumpă de iaspis şi mărgăritare,
Eşti cetatea cea nouă a prea-mărirei Divine
Cu-aureola cerească-n veşnica-i sărbătoare
Pentru Domnul pregătită la nunta cea mare!
Eşti cetatea-n vremi cântată de cei oropsiţi
Ce prin veacuri, te-au aşteptat mult şi dorit,
Să te vadă-n splendoare, fiind etern fericiţi
De veşnica-ţi frumuseţe, ce ei au nădăjduit,
În viaţa lor peregrină, pe unde au pribegit.
Eşti cetatea cea sfântă, cu străzi sclipitoare
Construite din aur, pentru toţi cei mântuiţi,
Pentru acei peregrini fără odihnă sub soare
Loviţi-n-cercări şi ispite, de cel rău hărţuiţi,
Dar care n-au fost învinşi şi de păcat biruiţi.
Eşti cetatea iubită, pentru pământul cel nou,
Superbă metropolă-n guvernarea cea sfântă!
De la tronul Divin, al Dragostei veşnic ecou,
Va traversa Universul, ce existenţa îşi cântă
Că păcat nu mai este şi puterea-i, e-nfrântă.
Eşti cetatea cea scumpă, cu râul lin de viaţă
Ce izvorăşte din Tronul cel sfânt de domnie,
Care curge perptuu, care-n orice dimineaţă
Înveseleşte pe oameni, ce vor simţi bucurie,
Trăind viaţa cea veşnică, în pace şi armonie.
Eşti cetatea promisă cu doritul pom al vieţii,
Cu fructele-i rodite şi coapte în fiecare lună,
Din care mâncând, ca şi-un elixir al tinereţii
Cei mântuiţi veşnic, se vor bucura-mpreună
În timp ce corzile harfelor, de imnuri răsună.
Flavius Laurian Duverna
