Doamne, am un singur gând!
Doamne, am un singur gând!
Doamne, am un singur gând
De-a fi cu Tine, în veşnicie
La Râul Vieţii, cu-apa-i vie,
Unde pe malul lui cântând
Să-Ţi dau mărire lăudând,
Iubirea-Ţi sfântă-n măreţie!
În setea-mi ce voi stâmpăra
Cu apa-i sfântă, mult dorită
A vieţii-n etern, nesfârşită
Ce-n veşnicii se va încadra,
La Jertfa-Ţi sacră-oi cugeta
Şi-nţelepciunea-Ţi, infinită!
Doamne, am un singur gând
De-a fi cu Tine-n ceruri sus
Să Te slăvesc o, scump Isus,
Prin gloria, că-n primul rând
M-ai mântuit nemurmurând
Şi pacea-n suflet mi-ai adus!
Vreau s-o vestesc neîncetat
În veci de veci, şi-n veşnicii,
Căci măreţia scumpei glorii
Stă-n faptul, că sunt salvat,
Că-n ea sunt răscumpărat,
Un rod al preasfintei victorii!
Doamne, am un singur gând
De-a fi cu Tine spre-a vedea
Cât de măreaţă a fost Iubirea,
Cu-al ei mister fluid, profund,
În taine-adânci care-l ascund,
Dar care ne-a dat mântuirea!
Când tainele-or fi cercetate
Spre-a observa multe minuni,
Din ceru-ntreg, ce-l încununi
Prin frumuseţi, ce-or fi aflate…
În veacuri veşnic, nemişcate,
Pleca-mă-voi, cu-nchinăciuni.
Flavius Laurian Duverna