Certărețul

noiembrie 1, 2018

Veșnic e nemulțumit,
Toate au defect în cale,
Cu el nu e de glumit,
Just și exigent ne pare.

Nu cumva să-l contrazici,
Spusele lui sunt corecte,
Cei din jur devin pitici,
Eul lui e fără pete.

La școală dascăli slăbuți,
Acasă hrana nu-i bună,
La muncă nu-s prea drăguți,
Predica bine nu sună.

Dezbate la nesfârșit,
Din țânțar schimbă pe dată
Armăsar bine hrănit.
Toți ajung la judecată.

Lipsă duce de respect,
Prin sarcasm și ironie,
Nimeni nu-i ca el perfect,
Mulți îl ocolesc se știe.

Mici propuneri se resping,
Ce se face nu e bine,
Țepii lui pe toți ating,
Ochi se pleacă de rușine…

Cercetez în amănunt,
Sincer și mi-e foarte greu,
Zile, ore, punct cu punct,
Nu cumva acela-s eu?

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comments are closed.