Mă descurc
Deseori în jurul meu
aud câteva cuvinte,
de rostit nu sunt prea greu
căci se odihnesc în minte.
Tineri și adolescenți
calea vieții descifrează
cam în joacă, neatenți,
pasul ce urmează.
Ei știu totul, nu primesc
niciun sfat, nicio părere.
Mă descurc – și-apoi zâmbesc.
Alte timpuri și modele…
Și creștinul postmodern
pentru viața spirituală
aplică acest refren.
Mă descurc. Pur intelectuală.
Pe numeroase căi azi
cerul ne avertizează.
Fii atent că ai să cazi!
Mă descurc. Tableta-i trează!
Pare foarte de dorit
atâta independență.
Singur, trist, nefericit
cu această dependență…
Lanțuri pentru ce-i real
mama-net, prieten, frate
toți în mediul virtual,
fură timp și libertate…
Nu-s absurd, nici demodat,
toate-s bune cu măsură.
Mă descurc imediat,
sfaturi iau din sursă pură!Amin!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie