Vântul
Nehotărât prin ramuri bate
Un vânt timid și răcoros
Și frunzele șoptesc cu toate –
E-atât de tânăr și frumos!?…
O fată blondă-și tot așază
Părul cel lung și mătăsos,
Băiatul lângă ea de pază
Nu-nfruntă vântul drăgăstos.
Se-nclină florile și iarba
Când trece el dar fără glas,
Și nimănui n-ar spune taina
De căutare ceas cu ceas.
Aleargă fără încetare
În depărtări neobosit,
Colindă peste munți și mare
Spre țelul lui neîmplinit.
Iar fuge și se tot rotește,
Când plânge nu e mângâiat,
În sufletu-i durerea crește,
Rămâne singur frământat…
–––––––-
Nimeni n-anunță când sosește
Mângâietorul sfințitor,
Nu știm îndemnuri ce șoptește
Cu bun efect transformator.
Lucrând în taină caracterul,
Oglindă lui Isus Hristos,
Oferă sfat, dă ajutorul,
Veșmântul nou, ceresc, frumos…
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
