Vestitor

septembrie 16, 2020

Printre știri și ritmuri repezi,
Povestiri închipuite,
Se strecoară ape limpezi
Pentru inimi ostenite.

Ne conduc spre Creatorul
Ce făcu Pământ și ceruri.
El ne potolește dorul
Ne-nteles, vechi din străfunduri.

Vestitor de judecată
Ce ne cheamă la-nchinare,
Temere sfântă, curată,
La credința salvatoare.

Să lăsăm basme, tradiții,
Chipuri reci, fără suflare,
Un noian de superstiții
Și cerințe-nselatoare!

Ziditorul ca zi sfântă
A ales una anume.
Omul se roagă și cântă,
Face multe fapte bune.

O putere sfințitoare
Lucrează în cel credincios,
Este răscumpărătoare
Și-l conduce la Hristos.

Iertare și-apoi sfințire,
Biruința ascultării,
Aduc roade cu iubire,
Sunt urmare a predării.

Ascuns în Isus Hristos,
Răspândește doar iubire,
Mustră, ceartă curajos,
Dar cu lacrimi in privire…

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comments are closed.