Păcat iertat și curățat
Prin crucea lui Isus primim iertare
Pentru păcatul cel mărturisit,
Fără de merit mântuire mare
La Golgota umili noi am găsit.
Mulți ani trecut-au de la împlinirea
Perioadei celei mai lungi prezise.
Hristos în Sfânta Sfintelor slujirea
El Și-a mutat, ca Mare Preot Sfânt venise.
Înaintea Tatălui stă-n Sanctuar,
Lucrează solemnă cercetare.
Curând, curând noi nici nu vom ști măcar,
El va-nchide ușa de salvare.
Întreaga omenire-n fața Lui,
A slavei și sfințeniei Sale…
În amănunt e viața judecată
A celor ce merg pe a Sa cale.
Păcatele de sunt mărturisite
Și tot ce-i rău prin El e biruit,
Din Sanctuar acum sunt curățite,
Haina Lui albă în dar au primit.
Eforturile lor stăruitoare,
Prin sângele și-apoi prin harul Său,
Transformă vieți, devin biruitoare
În lupta grea, amară cu cel rău.
E timpul special de curățire,
Cât Domnul mai lucrează-n Sanctuar,
Noi pe pământ cu post și cu smerire,
Să-ndepartam păcatul cel mic chiar!
Atunci când ușa milei se va-nchide,
Rămași fără Mijlocitor vom fi,
Hainele nepătate sunt primite,
Prin Duhul, prin credință vom trăi! Amin!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie