Întâlnire

ianuarie 17, 2010

Întâlnire

Şi-a fost odată, o întâlnire
Cu Tine scumpul meu Isus,
Şi-i cea mai dragă amintire
Din ziua aceea, ce-a apus.

Eram atunci, cu gând senin
Căci ai bătut la poarta mea,
Prin al Tău glas duios şi lin
Spunând să intri, că ai vrea.

Doreai în casa-mi să cinăm
Si să îmi spui o veste bună,
Că amândoi putem să stăm
Tovarăşi la masă-mpreună.

M-ai sfătuit să cumpăr aur
Din cel ce-n foc, e lămurit,
Să pot purta cununi de laur
Când de cercări voi fi lovit.

O, şi pentru ochi chiar alifie
Ca să mi-i ung şi ca să văd,
Mi-ai prezentat cu bucurie
Să scap, de orişice prăpăd.

Şi-n haine albe, preacurate
Să mă îmbrac şi să acopar,
A goliciunii… multor fapte
Care nu pot sa le descopăr.

Şi m-ai făcut cu grijă atent
Că mustri şi că pedepseşti,
Pe-orice copil ce-i neglijent
Dar în răbdare, Tu-l iubeşti.

Şi m-ai rugat, de râvnă plin
S-alerg, ca să mă pocăiesc,
S-ascult de glasul Tău divin
Când mă îmbii ca să trăiesc.

Căci cel ce-astfel, va birui,
Pe al Tău scaun de domnie,
Cu Tine-n veci, va-mpărăţi
Domnind întreaga veşnicie.

Cum şi Tu Doamne-ai biruit
Şi-mpărăţeşti cu Dumnezeu,
Pe tronu-I Sfânt, şi strălucit
Prins în culori, de curcubeu.

Flvius Laurian Duverna

Comments are closed.