Rugăciune
RUGĂCIUNE
Doamne, dă-mi doi ochi cu care să văd
Așa cum vrei Tu și tot ce vrei Tu,
Căci am doi ochi cu care văd … doar ce vreau eu.
Doamne, dă-mi o gură cu care să vorbesc
Doar vorbe de la Tine și doar ce este sfânt,
Căci am o gură cu care vorbesc … doar ce vreau eu.
Doamne, dă-mi două urechi care să audă
Doar vocea Ta și glasul Tău și voia Ta,
Căci am două urechi cu care ascult … doar ce vreau eu.
Doamne, dă-mi două brațe care să lucreze
Doar pentru Tine și voia Ta să facă,
Căci am două brațe cu care lucrez … doar ce vreau eu.
Doamne, dă-mi două picioare care să alerge
Doar pentru Tine și pentru lucrarea Ta,
Căci am două picioare cu care merg … doar unde vreau eu.
Doamne, dă-mi o inimă care să iubească
Doar Cuvântul Tău și voia Ta și tot ce-i viu,
Căci am o inimă care iubește … doar ce vreau eu.
Emilia Dinescu