Mama
Mama
Nu ştiu când, cum s-a-nceput,
Nici nu pot să îmi dau seama,
Când gângurind făr-să fi vrut,
Am exclamat cuvantul mama!
Eram prea mic, să pot să ştiu
Ce va însemna acest cuvânt,
Dar peste ani, pot ca să scriu:
E cel mai sfânt de pe pământ!
Nici-unul nu mi-e aşa de drag
Ca mama, când eu strig la ea…
Când m-aşteaptă seara-n prag,
S-o îmbrăţişez, cu dor aş vrea.
S-o strâng la piept şi să-i sărut
Mâinele-i dragi, ce-au legănat,
Prin dragostea-i de neîntrecut
Când ,,nani! nani!’’mi-a cântat.
Nu ţin să ştiu, dar mult’nainte
Făr-a gândi şi a-mi da seama,
Mi-a încolţit în mica-mi minte,
Si-a răsărit cuvântul ,,Mama!”
De-ar fi necazu-oricât de mare
Prin încercări, de multe de ori,
Cuvantul,,Mama,’’mi-e alinare
Ca un balsam, din mii de flori.
Flavius Laurian Duverna
