Calator prin durere
Doamne, inima se sparge ca o vaza de cristal
Cand vad cum se duce viata strop cu strop si val cu val…
Ochii, nasc in vai izvoare care curg serpuitor
Dinspre marea de durere catre varful plin de dor…
Ma invaluie necazul cu voalu-i de casmir
Si imi prinde mintea-n scoabe, in chemari de cimitir…
Vreau sa scap de sub povara catre draga libertate
Dar stramtoarea disperarii imi spune ca nu se poate.
Trag spre dreapta sa las crucea sa ma odihnesc putin
Dar nu pot… nenorocirea si mai rau ma strange-n chin…
Trag spre stanga, dar din fata, vine gandul deraierii,
Ca sageata cea albastra, sa strapunga chipul cerii.
Ma cutremur, imi strang crucea chiar de-i grea si chiar de doare
Si gasesc prin rugaciune forta de a sta-n picioare…
Daca tremur, ascult cerul, nu pamantul ce ma minte,
Imi sterg ochii, imi sterg fruntea si merg tot spre inainte…
Lumea nu ma intelege si priveste cu mirare:
Cum se face ca pot, singur, sa-mi car crucea in spinare?
Ea nu stie ca povara e posibila de dus
Ca n-o duc de unul singur ci-mpreuna cu Isus!…
Prietene!… Nu apune ca o raza-n maguri dese
Cu durerea scrisa-n slove, stoice si ne-ntelese…
Sa se vada ca n-ai teama, ca rezisti doar prin Cuvant,
Ca durerea ta e-o cruce cunoscuta de Cel Sfant.
Jercan D Alex/ 2010
