Dizabilitate
DIZABILITATE
O persoană cu handicap e desconsiderată
Deși luptă ca lumea să nu vadă
Defectele ce trupul îi cuprind
Și sentimente multe-n suflet sting.
Un loc de muncă poate ne dorim,
Dar să ieșim în față ne sfiim,
Un loc de muncă chiar de îl avem,
Muncim pe rupte, dar marginalizați suntem.
Dorim s-avem familii, să fim în rând cu toți,
Dar stăm în banca noastră, suntem luați de proști,
Dorim să fim părinți, s-avem copiii noștri,
Dar nu suntem lăsați… căci parc-am fi ai voștri.
Luptăm în viața noastră, luptăm ca să trăim,
Prin vene avem sânge ca voi, n-avem venin,
În piepturi avem inimi și sentimente-n noi,
Dar nu știu, ce anume a creat acest război.
Emilia Dinescu