Străjerule!…

ianuarie 26, 2010

Străjerule!…

Străjerule, cel ce veghezi
Pe ziduri sus nestrămutat,
Azi, tu sufletelor datorezi
Cuvântul vieţii, adevărat!

Rămas la postul de pază
Ca veghetor întotdeauna,
Cu inima aceeaşi, trează,
Să fii şi când urlă furtuna!

Să-ţi împlineşti misiunea
La postul cel încredinţat,
Şi pune-ţi toată pasiunea
În sarcina ce-i de purtat!

Prin vânturi aprige şi ger,
Căldură şi-arsiţa ei mare,
Sus pe ziduri, eşti străjer
Cu trâmbiţa răsunătoare!

Şi când nenorocirea vine
Şi se-abate înspre cetate,
Tu nu uita, că-ţi aparţine
Multe vieţi, încredinţate!

Dacă duşmanu-n armură
Ale cetăţii porţi le sfarmă,
Ridică-ţi trâmbiţa la gură
Şi dă semnalul de alarmă!

Poporu-atunci, la datorie
Prin tine astfel, s-o trezi,
Căci el n-are cum să ştie
Dacă trambiţa, n-ar auzi.

La al ei glas, prevestitor
La porţi va fi în apărare,
Prin preţul vieţii, jertfitor,
‘Ncercând totul să repare.

Şi-astfel va fi reparatorul
Al drumurilor sfărâmate,
Şi tot el, şi restauratorul
Ce le-o face-a fi umblate.

Va ridica prin strâmtorări
În fruntea omenirii întregi,
Prin lupte mari şi cercări
Steagul alb al sfintei Legi.

Când în întreaga omenire
Doar două tabere vor fi,
Nu-şi va uita a sa menire
Pe Dumnezeu, a-L slăvi.

Căci prin a lui statornicie
El va-nălţa Sabatul Sfânt,
În toată lumea să se ştie,
Că e o Lege, pe pământ!

Flavius Laurian Duverna

Comments are closed.