Rugăciune

aprilie 23, 2022

RUGĂCIUNE
Doamne, îți mulțumesc pentru răcoarea dimineții,
Te rog, să depărtezi de mine această boare a tristeții,
Să mă ajuți să-ți mulțumesc pentru ceea ce sunt,
Să mă ajuți să fiu mulțumitoare pe acest pământ
Căci eu sunt vas de lut și nu am nici un merit,
Dar Tu mi-ai dat de toate, chiar și ce n-am cerut,
De aceea, te rog să mă ajuți să fiu mulțumitoare
Căci m-ai ținut pe mine și astăzi în picioare
Și de am fost necăjită sau tristă, am meritat,
Necazul l-a adus în urmă al meu păcat,
Doar eu port astăzi vina căci multe am greșit,
Te-am întristat pe Tine și un zid am construit
Cu ale mele fapte și gânduri necurate
Și aspirații, țeluri ce nu sunt meritate.
Emilia Dinescu

Comments are closed.