aprilie 16, 2023
ANII… BINECUVÂNTARE Zilele se scurg agale, Noi îmbătrânim pe cale Și gândim la tinerețe, Anilor nu dăm binețe. În loc să fim fericiți Pentru anii petrecuți, Suntem cei nemulțumiți, Ne vedem îmbătrâniți. Anii-s binecuvântare, Cea mai mare de sub soare, E un dar nu-l merităm, De multe ori… renegăm… Emilia Dinescu
aprilie 16, 2023
BÂRFA Mult timp am fost criticată Fiindcă crucea mi-am tăiat, Mă mir că n-am fost linșată De cei ce m-au criticat. Nu vreau să dau explicații, Nici să mă dezvinovățesc, Dar vreau ca să știe „frații” Sau cei care mă bârfesc. Bârfa e de la Satana, Nu aduce nimic bun, Doar ne adâncește rana Și […]
aprilie 16, 2023
RUGĂCIUNE Te rog, Tată condu-mi pașii De pe cale să nu cad, Întărește-mi Tu, credința Și ajută-mi biruința, Nu mă lăsa să mă zbat Și să cad, ca mai toți lașii. Sunt murdară și-ntinată, Știu că nu merit nimic, Sunt o fire păcătoasă, Pe deasupra și fricoasă, Dar aș vrea să mă ridic Și să […]
aprilie 16, 2023
RUGĂMINTE Vă rog frumos, rugați-vă și pentru mine, Să mă trezesc, să nu mai dorm, Mai e puțin și Domnul vine Și eu nu m-am trezit din somn. Sunt o fecioară adormită, Ulei în candelă n-am pus, Sufăr, vă spun că sunt rănită; Oare l-aștept eu pe Isus? Emilia Dinescu
aprilie 16, 2023
RUGĂCIUNE Doamne, astăzi cad în rugă Și strig la Tine cu dor, Timpurile-s tare grele, De multe ori simt că mor. Greutatea este mare Pentru sufletul plăpând, Stau timid, privesc în zare, Vreau ca să te văd venind. Ne-am lipit prea mult de lume, Ce e sfânt am neglijat, Tată, cad în rugăciune, Mila Ta […]
aprilie 16, 2023
GÂNDURI DE ZIUA ROMÂNIEI Mulți tineri azi au plecat, Sunt ieșiți din țară, Au plecat în țări străine După o pâine amară. Bani mai mulți au câștigat Și au visuri multe, Dar și dorurile-n piept S-au strâns cât un munte. Sunt străini de țara lor, Sunt străini de toate, Au în piept un singur dor […]
aprilie 16, 2023
SCRISOARE ÎN VERSURI Mă așez să scriu scrisoare Către puiul meu; în zare Mă grăbesc să o trimit, Să-i trimit un gând timid, Să-i trimit gândul de bine, Sentimente de la mine, Să-i trimit iubirea toată Într-un vers înfășurată. Așa-i mama, stă și plânge, Inima în piept se strânge, Plânge mult în rugăciune Și speră […]
aprilie 16, 2023
LA MULȚI ANI, ANA! Un zâmbet de ziua ta, Eu tare ți-aș mai fura, Sper cu drag că ai zâmbit Când mesajul ai zărit. Viața este tare grea, Dar e frumoasă și așa Să privești paharul plin Chiar dacă pare puțin. Chiar, când lacrimi pe obraz Te încearcă cu-n necaz Să-i mulțumești lui Dumnezeu, Altul […]
aprilie 16, 2023
GÂNDURI PENTRU TINE Când pleacă mama, sufletul ne moare, Nu cred și știu că nu există durere atât de mare, Când pleacă un părinte și noi ne-am risipit, Durerea este mare, copilăria noastră s-a sfârșit. Tu suferi, draga mea, o suferință mare Și lacrimile îți curg și sufletul te doare, O parte importantă din tine […]
aprilie 16, 2023
LA MULȚI ANI, SILVIA! Astăzi este ziua ta, Aș dori să-ți scriu ceva, Ceva să te încălzească Și inima ta să crească. Prea bine nu te cunosc, Trebuie să recunosc, Nu știu să spun ce îți place, Nu știu nici ce îți displace, Dar știu că mi-ar fi plăcut Să am o fată ca tine, […]