aprilie 13, 2023
GÂNDURI ȘI SFATURI Nu ne numim creștini de purtăm pică Căci ura, răutatea îngroapă, nu ridică, De nu iertăm din suflet pe cel ce ne-a greșit, Vom pierde tot în viață, n-om fi nici mântuit. Să nu privim în jur cu gând de a critica, Căci judecata-i cruntă, meteahnă foarte grea, Ne vom lua osânda […]
aprilie 13, 2023
RUGĂ Eu strig la Tine, Tată, eu strig în disperare, Nu mă lăsa în beznă, în greaua încercare, Nu mă lăsa în beznă, nu vreau să rătăcesc E greu în astă lume, ispite întâlnesc. Nu mă lăsa, Părinte, când lupta este grea, Când totu-n jur se surpă și viața este rea, Deschide-mi ochii bine, ajută-mă […]
aprilie 9, 2023
LANȚ DE RUGĂCIUNE Ne-am strâns în rugăciunea noastră cea promisă, Avem o listă ce cu voia noastră a fost scrisă Și am promis că vom sta strânși în rugăciune, Nu se putea să fie aceasta decât o minune. Ne ținem strânși de mână, nu cedăm Și ruga noastră cu credință înălțăm, Suntem umani, nu suntem […]
aprilie 8, 2023
GÂNDURILE TOAMNEI Privesc pe geam cu întristare, Copacii-s goi și vântul suflă, Totul e trist, n-am alinare, Parcă mă tem să ies pe ușă. Pustiu e afară, pustiu e-n suflet, Pustiu e-n casă și peste tot, Mă tem să ies să calc pe frunze Căci le zobesc și nu mai pot. Privesc cu întristare în […]
aprilie 8, 2023
LA MULȚI ANI, AURA! Astăzi este ziua ta, Mă așez să scriu ceva, Gândul meu, eu ți-l trimit Chiar dacă e cam timid. Îți doresc doar fericire, Viață plină de împlinire, Planuri mărețe să ai, Gândul îndreptat spre rai. Dumnezeu să te însoțească, Viata ta să ocrotească, Ce e bun să împlinească, Ce e sfânt, […]
aprilie 8, 2023
PĂRERI DIFERITE Suntem oameni. Firea noastră e lumească, Gândurile sunt lumești, Părerea puțin contează, Dacă nu știi s-o rostești. Avem gânduri diferite, Avem planuri și idei, Dacă nu sunt fain rostite, Degeaba scrii din condei. Îți dau un exemplu acuma, Să nu crezi că-ți sunt dușman, Nouă, șase, nu-i totuna, Depinde cum stai în plan. […]
aprilie 8, 2023
FEREASTRA INIMII MELE De dimineață m-am trezit Și prin fereastră am privit Cerul albastru și senin Și am strigat voios amin. Încă o zi în dar mai am Și lupta nu este în van Căci lângă mine e Hristos, Nimic nu este mai frumos. Fereastra eu azi o deschid, Lumina-n piept eu o cuprind, Strâng […]
aprilie 8, 2023
ȚELURI ÎNALTE Privesc spre munți cu întristare, În vârf aș vrea să ajung mereu, Dar cu tristețe stau în vale Și mă gândesc la Dumnezeu. El a creat fragila floare Și bradul falnic l-a creat Și piatra mică de e-n vale Și stânca din vârf a creat. Sunt mică și neînsemnată, De mă privești, nu […]
aprilie 8, 2023
GÂNDURILE MELE Strig la Tine, Tată-n disperare Nu lăsa Tu, o suferință mare, Nu da voie durerii să mă învingă Și nu lăsa ca flacăra iubirii să se stingă. Am fost trădată, dar nu mă las învinsă, Am fost răpusă, dar nu mă las ucisă, A fost o bătălie ce am pierdut Și am clacat, […]
aprilie 8, 2023
NU VREAU… VREAU… Nu vreau decât să-ți mulțumesc, Nu vreau deloc să mai cârtesc, Vreau laudă mereu s-aduc Vreau să stau numai lângă plug. Nu vreau să mai plâng niciodată, Nu vreau să te întristez vreodată, Vreau versuri multe ca să scriu Vreau să mă numesc al Tău fiu. Emilia Dinescu