Așa e viața

noiembrie 6, 2024

631. ASA E VIAȚA Așa e viața pe pământ, Nu o petrecem doar cântând , Tristețile ne copleșesc, Necazurile se înmulțesc, Dar Doamne, eu îți mulțumesc, Sunt vas de lut în mâna Ta Și știu că nu mă vei lăsa, Chiar dacă azi mă șlefuiești, Eu știu că Tu mult mă iubești. Emilia Dinescu

Comentariile sunt închise pentru Așa e viața

Gânduri

noiembrie 5, 2024

1513. GÂNDURI Mă plimb azi prin pădure, poteci ce-s neumblate, Privesc în jur, pustiu, dar am intimitate, Mă simt chiar foarte bine, nu este un mister, Solitudine-n toate, dar eu nu mai disper. În trecerea prin lume nu vreau ca să mă pierd, Găsesc o buclă mică prin care mă dezmierd, Cu nostalgie gândul îndrept […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri

Colegilor mei

noiembrie 5, 2024

1512. COLEGILOR MEI Au trecut anii peste noi, suntem bătrâni, dar tot copii, Trăim închiși în trupul nostru, cu noi ce am fost ne-om contopi, Ne-am întâlnit acum un an, ne-am revăzut cu bucurie, De atunci suntem chiar virtual, uniți în altfel de chimie. Mă uit la mine, sunt bătrână și pe alocuri am albit, […]

Comentariile sunt închise pentru Colegilor mei

Aș vrea

noiembrie 5, 2024

1511. AȘ VREA Aș vrea ca versul meu să fie o melodie Și în acord cu vântul în zi de toamnă fie, O simfonie-n forță în liniștea din mine, Să fie o cântare, un imn de slavă-n rime. Aș vrea ca să vorbesc, nu cu subtilitate, Aș vrea să vă vorbesc chiar despre libertate, E […]

Comentariile sunt închise pentru Aș vrea

Gânduri în liniștea dimineții

noiembrie 4, 2024

1510. GÂNDURI ÎN LINIȘTEA DIMINEAȚII O ceață groasă a îmbrăcat pământul, Cu calm, serenitate îndrept spre Tine gândul, În liniștea profundă înalț o rugăciune, Răgaz de cercetare în zori, este minune. Cu gândul mă înalț și caut echilibru, Nu sunt din astă lume, nu îmi găsesc calibru, E dimineață-n ceață mă pierd printre cuvinte, Mirosul […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri în liniștea dimineții

Gânduri în noapte

noiembrie 4, 2024

1509. GÂNDURI ÎN NOAPTE E frig și vântul bate prin crengi ce-s dezbrăcate, Și zilele-s mai scurte și mult mai înnorate, Iar noaptea-i mult mai lungă, și este foarte rece, E timpul de visare când noaptea greu mai trece. E doar sfârșit de toamnă și iarna va veni, Pe geamul casei noastre și flori vor […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri în noapte

În camera de sus

noiembrie 3, 2024

1508.ÎN CAMERA DE SUS E timpul rugăciunii în camera de sus, E timpul să mă văd cu Domnul meu, Isus, Intru la rugăciune, ștafeta am preluat, E timpul meu de rugă, e timpul minunat. Eu nu am nici un merit, dar știu că sunt primită, În camera de sus eu sunt binevenită, Sunt așteptată aici, […]

Comentariile sunt închise pentru În camera de sus

Dimineți la început de noiembrie

noiembrie 3, 2024

1506. DIMINEȚI LA ÎNCEPUT DE NOIEMBRIE Soarele îmi trece prin fereastră și este călduros, Afară zici că-i vară, e soare, e frumos, Pășim cu frenezie în toamnă, spre sfârșit, Dar zici că este vară cu orice răsărit. Este căldură afară, doar oamenii sunt reci, E timpul de trezire, nu știu, nu știi când pleci, Nu […]

Comentariile sunt închise pentru Dimineți la început de noiembrie

Viața cioburi refăcute

noiembrie 2, 2024

1505. VIAȚA… CIOBURI REFĂCUTE Am fost trântită la pământ și cioburi viața s-a făcut, Am incercat să le adun, mai mare rana mi-a părut, Am sângerat, am plâns prea mult, o rană grea eu am primit, E groaznic ca să fi rănit de cel pe care l-ai iubit. Mi-am plâns de milă și am oftat, […]

Comentariile sunt închise pentru Viața cioburi refăcute

Gânduri despre pământ

noiembrie 1, 2024

1504. GÂNDURI DESPRE PĂMÂNT Dumnezeu în mila-i mare ne-a iubit atât de mult, Ne-a creat să moștenim ce a făcut pe acest pământ, A creat izvoare, ape, munți și dealuri și câmpii, Gâze, fluturi, animale, de pe toate, nu le știi. Ne-a dat multă bunătate și belșug de fericire, Însă omul și-a dorit multe, tot […]

Comentariile sunt închise pentru Gânduri despre pământ